Challah (Colac Împletit)

Medie
Ieftin
Multă

Preparare

Cernem făina într-un vas mare şi formăm o adâncitură în mijloc. Amestecăm zahărul cu drojdia şi jumătate din cantitatea de apă. Turnăm amestecul în adâncitura din făină, apoi amestecăm până obţinem o compoziție de consistenţa smântânii. Acoperim vasul şi lăsăm amestecul să se odihnească cca. 10 minute, până când drojdia creşte. După aceea, adăugăm restul de apă, uleiul, ouăle şi sarea. Frământăm aluatul până când devine neted şi se desprinde de peretele vasului. Acoperim vasul şi lăsăm aluatul la dospit la un loc călduţ, timp de 30 de minute. Scoatem aluatul pe masa dată cu făină, îl împărţim în două, apoi împărţim fiecare jumătate în câte 4 bucăţi egale. Le împletim într-o formă alungită sau rotundă (de sărbători), apoi aşezăm colacul într-o tavă dată cu făină, îl acoperim şi îl lăsăm iarăş la dospit, la un loc călduţ, timp de 30 de minute. Îl ungem cu ou, îl presărăm cu mac sau cu seminţe de susan şi îl coacem timp de 40 de minute în cuptorul preîncălzit la 180 de grade.

înapoi la listă