Ecler

Medie
Ieftin
Multă

Preparare

Încălzim cuptorul la 200 de grade. Punem laptele, apa, untul, zahărul şi sarea într-o oală medie şi le fierbem. Luăm oala de pe foc şi adăugăm făina, apoi punem înapoi oala pe foc şi fierbem amestecul la foc mediu, timp de două-trei minute, amestecând continuu, până când se desprinde de peretele vasului şi-l acoperă cu o peliculă subţire. Mutăm aluatul în robotul de bucătărie, îl răcim un pic, apoi adăugăm şi încorporăm pe rând ouăle. Punem aluatul într-un poş şi punem mici grămăjoare de aluat pe o placă de copt, acoperită cu hârtie de copt. Netezim vârful grămăjoarelor cu mâna udă. Le punem în cuptorul preîncălzit. După 15 minute de coacere, reducem temperatura la 160 de grade şi le mai uscăm timp de 20 de minute. Le scoatem din cuptor şi le lăsăm să se răcească. Fierbem coacăzele negre cu zahărul într-o oală mică, apoi le pasăm printr-o strecurătoare. Pentru cremă, frecăm gălbenuşurile, zahărul şi vanilia într-o oală medie, până când formează o cremă albă, apoi adăugăm făina şi amidonul şi le amestecăm până când dispar cocoloaşele. Fierbem laptele într-o altă oală, mai mică, apoi îl adăugăm la amestecul cu ouă treptat, în porţii mici. Fierbem iar crema, la foc mediu, amestecând continuu. Adăugăm piureul de fructe, apoi răcim totul şi o punem într-un poş. Tăiem eclerurile răcite şi le umplem cu crema de coacăze.

înapoi la listă