Emisiune asociată:
In Brutarie, La Paprika
1. sezon 3. parte
Preparare
La această reţetă, folosesc un vas sub presiune pentru pregătirea cărnii, fiindcă astfel se poate lucra mai repede şi mai eficient. Am condimentat pulpele de raţă cu sare, piper şi puţin usturoi, le-am lăsat să stea 2-3 ore, apoi le-am fiert cu legumele şi cu supa de bază, în vasul sub presiune, până când s-au frăgezit. Le-am pus deoparte, ca să se răcească. Între timp, am tăiat subţire varza roşie şi am călit-o în ulei de măsline, cu sare şi chimen. Când varza e aproape gata, am prăjit pe grill carnea de raţă, cu pielea în jos, până când aceasta devine crocantă. Am tăiat în două o ciabatta, am uns-o cu reducţia obţinută din supa în care am fiert raţa, apoi am pus pe pâine varza şi carnea de raţă ruptă în fâşii.