Pots de creme și fagure de caramel

Preparare

Încălzim laptele și frișca într-o cratiță medie, fără să fiarbă. Luăm vasul de pe foc și adăugăm păstăile de vanilie și sâmburii acesteia și le lăsăm să stea 30 de minute. Strecurăm laptele și îl încălzim din nou.
Topim ciocolata la aburi și o amestecăm cu pudra de cacao.
Oul întreg și gălbenușurile le amestecăm cu zahărul. Adăugăm și laptele cald, amestecând încontinuu. Punem totul înapoi în cratiță, adăugăm ciocolata și continuând să amestecăm, lăsăm să fiarbă la foc mic până se face o cremă nu foarte groasă.
O luăm de pe foc și porționăm crema în boluri micuțe, căni sau pahare, umplându-le cam trei sferturi. Le așezăm într-o tavă adâncă în care turnăm apă fierbinte până la jumătatea bolurilor. Le punem în cuptorul preîncălzit la 160 de grade pentru 30 de minute, până mai fierb în acești aburi însă nu trebuie să se întărească de tot, e bine dacă rămâne mai moale crema. Le scoatem din cuptor și le lăsăm să se răcească și le servim la temperatura camerei sau răcite în frigider, 30 de minute.
Pentru a pregăti fagurele de caramel, ungem subțire o tavă cu ulei. Caramelizăm zahărul și mierea cu apă într-o cratiță medie. Când zahărul este complet topit, îl luăm de pe foc și adăugăm bicarbonatul de sodiu. Când volumul se dublează sau chiar triplează, întindem amestecul în tavă și-l lăsăm până se întărește (aproximativ 20 de minute).
Când e întărit complet, îl spargem și punem bucățelele peste crema de ciocolată. Se poate păstra 1-2 zile în cutie închisă ermetic.

înapoi la listă